Buletin Informativ CESO – August 2021

Centrul Suport Orizont 2020-UBB informează asupra lansării pachetelor de lucru pentru toate competițiile din cadrul programului Orizon Europa 2021-2027 precum și asupra deschiderii de apeluri pentru anul acesta.

Astfel, Acțiunile Marie Skłodowska-Curie (MSCA) ce vor avea un buget de aproximativ 822 milioane de euro în anul 2021, vor continua să sprijine cercetătorii din întreaga lume dar și instituțiile prin finanțarea programelor de doctorat și postdoctorale excelente, a proiectelor colaborative excelente de cercetare și inovare, prin sporirea atractivității și a vizibilității instituțiilor la nivel mondial și prin încurajarea cooperării dincolo de mediul academic, inclusiv cu marile companii și cu IMM-urile. Cele cinci acțiuni principale deschise spre finanțare, împreună cu informațiile generale și calendarul pentru depunere se regăsesc mai jos.

Tip apel Informații generale Interval depunere
Doctoral Networks (DN) Scop: programe doctorale ce includ doctorate în domeniul industrial și doctorate în cotutelă 22.06.2021 – 16.10.2021

(ora 17:00 CEST)

Participanți: parteneriate între universitati, institute de cercetare, întreprinderi, IMM-uri și alți agenți socio-economici
Postdoctoral Fellowships (PF) Scop: cultivarea excelenței prin intermediul mobilității trans-frontaliere și inter-sectoriale prin Fellowshipuri Postdoctorale Europene sau Globale (durată stagiu 12-24 de luni) 22.06.2021 – 12.10.2021

(ora 17:00 CEST)

Participanți: cercetători de excelență
Staff Exchanges (SE) Scop: să aducă cercetarea și cercetătorii mai aproape de publicul larg, sporirea gradului de conștientizare a activităților de cercetare și inovare și de recunoaștere publică a educației științifice și de cercetare 22.06.2021 – 7.10.2021

(ora 17:00 CEST)

Participanți: organizații din țări membre UE sau țări asociate
COFUND Scop: promovarea colaborării internaționale, inter-sectoriale și interdisciplinare inovative 7.10.2021 – 9.03.2022

(ora 17:00 CEST)

Participanți: personal din domeniul cercetării, tehnic, administrativ și managerial ce susține activități de cercetare-inovare
MSCA and Citizens Scop: finanțarea programelor regionale, naționale și internaționale pentru training și dezvoltare a carierei 12.10.2021 – 10.02.2022

(ora 17:00 CEST)

Participanți: organizații din țări membre UE sau țări asociate

Totodată, pentru anul 2021 au fost deschise 348 de apeluri pentru propuneri de proiecte în cadrul Pilonului 2, pentru toate cele șase clustere tematice  – Health; Culture, Creativity and Inclusive Society; Civil Security for Society; Digital, Industry and Space; Climate, Energy and Mobility; Food, Bioeconomy Natural Resources, Agriculture and Environment.

În ceea ce privește componenta transversală a programului Orizont Europa de extindere a participării și consolidarea Spațiului European de Cercetare, ce are ca scop general optimizarea punctelor forte și a potențialului pentru o Europă mai inovatoare, există o serie de noutăți precum inițiativele European Excellence, Excellence Hubs sau Hop on. Apelurile deschise pentru propuneri de proiecte pot fi studiate urmând acest link.